Terazzo

bb2fcda6-c5e4-4981-b15d-8d5d5ee06b4e

Stilul Terazzo a fost creat în Italia, în timpul secolului al XV-lea, devenind popular în scurt timp datorită aspectului rafinat și elegant. Meșterii venețieni, care lucrau cu marmură, s-au gândit la o modalitate ingenioasă de a reutiliza materialele rămase. Astfel, a apărut finisajul Terazzo, care a rămas în topul preferințelor, fiind unul prin care se pot crea amenajări atemporale.

Terazzo este un material compozit care se toarnă la fața locului și pe care îl poți utiliza pentru a îți amenaja casa cu pardoseli unice, pline de personalitate. Materialul se compune din cuarț, granit, așchii de marmură, sticlă sau alt tip de material adecvat. Există mai multe opțiuni de turnare a materialului: cu liant polimeric, pe bază de ciment sau o combinație între cele două.

Produsele din gama Terazzo comercializate de Deqoria se disting printr-o serie de avantaje practice și estetice, precum rezistența ridicată, durabilitatea, sustenabilitatea, întreținerea facilă, prețul accesibil, varietatea de culori și forme sau aspectul deosebit.

Pardoseala Terazzo este o pardoseala continua, extrem de rezistentă, din mai multe puncte de vedere, motiv pentru care poate fi întâlnită în spații cu trafic ridicat, precum muzee sau aeroporturi. Suprafața beneficiază de rezistență la uzură, compresie, substanțe chimice, apă și foc.

În ceea ce privește durabilitatea, aceasta derivă din rezistența deosebită a materialului. Există extrem de multe spații amenajate cu pardoseală tip Terazzo, a căror integritate este păstrata de zeci sau chiar sute de ani. Astăzi, datorită avansului tehnologic și a metodelor de montaj îmbunătățite, durabilitatea unor astfel de pardoseli este cu atât mai mare.

Având în vedere compoziția pe care o are și fiind obținut prin reciclare, Terazzo este una dintre alegerile pe care le fac cei care doresc să contribuie la protejarea mediului și să folosească opțiuni sustenabile.

  • rezistență la compresie și substanțe chimice
  • suprafață foarte ușor de întreținut.
  • pentru curățare se pot folosi produse obișnuite, fără teama că vor dăuna materialului.

La Deqoria îți punem la dispoziție o varietate de culori și forme pentru pardoseala Terazzo, astfel încât să poți face alegerea perfectă pentru proiectul tău de amenajare. Aspectul deosebit pe care îl conferă acest material nu poate fi contestat. De asemenea, este o alegere extrem de versatilă, existând posibilitatea de a îl combina cu elemente din marmură, travertin, sticla, scoici sau alt material, pentru un design personalizat.

Deqoria îți oferă mai multe variante de Terazzo, din care poți alege varianta care se pliază cel mai bine caracteristicilor proiectului tău:

  • Terazzo epoxidic,
  • Terazzo pe bază de ciment
  • Microterazzo

Contactează-ne pentru a beneficia de consultanța specialiștilor noștri în privința alegerii celei mai potrivite variante de pardoseală Terazzo pentru proiectul tău de amenajare.

Terazzo epoxidic

Terazzo alla Veneziana pe bază de rășină epoxidică este unul dintre produsele pe care ți le punem la dispoziție pentru a crea o pardoseală care inspiră bun gust. Dacă îți dorești un spațiu rafinat și spectaculos din punct de vedere vizual, aceasta este alegerea care ți se potrivește.

Terazzo epoxidic a apărut ca urmare a avansului tehnologic, în perioada anilor `70. Materialul se toarna intr-un singur strat, ceea ce permite turnarea într-un timp foarte scurt, mai ales dacă lucrarea este realizată de o echipă de specialiști cu experiență, așa cum găsești la Deqoria. Aplicată corect și în condițiile potrivite, o pardoseală acoperită cu Terazzo epoxidic se poate întări peste noapte. Ulterior, suprafața este gata de șlefuit și lustruit.

La Deqoria punem preț pe calitate superioară și îți oferim posibilitatea de a alege una dintre cele mai durabile și rezistente variante de Terazzo epoxidic de pe piața de profil. În plus, datorită utilizării rășinii epoxidice, ai de ales dintr-o gamă nelimitată de pigmenți și modele, putând integra o astfel de pardoseală în orice stil de amenajare, dar mai ales în cel modern. De asemenea, în formula materialului se pot încorpora diverse agregate, pentru a obține finisajul pe care îl preferi.

Contactează-ne pentru a discuta despre opțiunile de design pe care le ai în ceea ce privește pardoseala Terazzo alla Veneziana pe bază de rășină epoxidică.

Terazzo pe baza de ciment

Terazzo pe bază de ciment poate fi caracterizat precum sistemul tradițional Terazzo, care datează din secolul al XV-lea. Această variantă este des întâlnită în construcțiile anilor `20, când era extrem de popular stilul Art Deco. Totodată, în timpul Modernismului, în anii `40, majoritatea podelelor clădirilor cu trafic intens erau acoperite cu Terazzo pe bază de ciment.

Produsul poate fi utilizat atat pentru pardoselile din spații interioare, cât și în exterior, datorită rezistenței sporite la razele UV.

Și în acest caz discutăm despre o gamă variată de culori. Terazzo pe bază de ciment se pretează în amenajările clasice sau moderne, caracterizate de simplitate.

Pentru rezistență sporită și o durată de viață cât mai îndelungată, se recomandă ca pardoselile Terazzo pe bază de ciment să fie montate de către o echipa de profesioniști, cu experiență în domeniu, care pot oferi garanția calității superioare.

Contactează-ne pentru a discuta despre opțiunile de design pe care le ai în ceea ce privește pardoseala Terazzo pe bază de ciment.
WhatsApp Image 2022-03-10 at 07.30.49

Microterazzo

Gama Microterazzo de la Deqoria se distinge prin caracteristici tehnice superioare, care conferă pardoselilor rezistență și durabilitate.

Spre deosebite de pardoselile clasice Terazzo, această variantă încorporează bucăți mult mai fine de material, fiind ideală pentru utilizare în spații în care se pune accent pe eleganță și rafinament. 

Cu ajutorul Microterazzo poți reproduce textura tipică, eleganța și rafinamentul specific stilului Terazzo alla Veneziana chiar în interiorul locuinței tale. Poți opta pentru o astfel de pardoseala în living, holuri, baie sau bucătărie.

Datorită aspectului aparte, Microterazzo este o variantă aleasă adesea inclusiv pentru restaurante, hoteluri, birouri și spații comerciale care pun accent pe design. Este un produs unic, mereu în trend, care nu se va demoda niciodată, așa că ai toate motivele să îți îndrepți atenția către o astfel de achiziție.

Microterazzo poate fi personalizat în funcție de preferințele tale în materie de design și de specificațiile spațiului în care va fi instalată pardoseala. Opțiunile variate din punct de vedere al culorilor și finisajului, pe care le găsești la Deqoria, îți vor permite să creezi pardoseli unice și rafinate. 

Contactează-ne pentru a discuta despre opțiunile de design pe care le ai în ceea ce privește pardoseala Microterazzo.